medicina plantelor

Coada Șoricelului – Achillea millefolium

Numele latinesc a acestei plante provine de la legendarul erou Ahile, el flosea aceasta plantă pentru pansarea războinicilor răniți. Celții erau cei care cunoșteau cel mai bine proprietățile acestei plante, la celțirecoltarea cozii-șoricelului făcea obiectul unui ritual religios. Chinezii de…

Mărarul – Anethume graveolens

Primii care au utilizat mărarul sunt egiptenii, de atunci este folosit pînă in prezent fără incetare. Grecii și romanii îi apreciau virtuțile energizante și neexcitante. Partea utilizată: Semințele, de preferat proaspete. Mod de utilizare   Infuzie: trei linguri la un litru; se lasă să se…

Lumînărica

Dioscoride recomanda această plantă în cazul înțepăturilor de scorpion, al afecțiunilor oculare, durerilor de diți, anginei și tusei. Pliniu se limitează la a-I remarca acțiunea asupra leziunilor iritațiilor pulmonare. În secolul al XIII-lea, sfînta Hildegarde de Bingen o prescria împotriva…

Granatul

Denumirea sa botanică provine din grecescul parthenion, derivat din parthenos (“tînără fată”),fără îndoială pentru că servea în principal la tratarea tulburărilor specifice femeilor. Se dădea și lăuzelor, pentru a facilita expulzarea placentei. Proprietățile sale febrifuge apreciate încă din Evul…

Hasmațuchi – Anthriscus cerefolium

Partea utilizată:  tulpinile, frunzele (proaspete) și semințele (rar) Hasmațuchi se cultivă ușor și se reînsămînțează de la sine. Descriere generală Medicina română utiliza această plantă încă din secolul I Î.Hr. datorită virtuților sale depurative. În Evul Mediu, hasmațuchi se lua pentru…