Hamei (Humulus lupulus)

0

Hameiul, numit și lemnul-dracului, fiindcă în stare sălbatică se agață de arbori, înfășurîndu-i  întotdeauna în sens opus acelor de ceasornic –manifestare satanică, fără doar și poate-,era cultivat în majoritatea grădinilor de plante medicinale ale francilor, de la Marea Nordului pînă în Tirol. Școala din Salerno considera hameiul diuretic, iar o vreme s-a crezut că este afrodiziac. Nici vorba de așa ceva (dimpotrivă chiar).El rămîne totuși foarte apreciat în medicina populară.

Partea utilizată:  florile de sex feminine, numite conuri. Nu se cultivă de altfel decît platele de sex feminine, exemplarele masculine fiind smulse fără milă (se păstrează doar aproximativ 1% din acestea).                                                                                                           Conurile se recoltează în septembrie și în octombrie și se usucă la aer cald (nu mai mult de 38*C).

Moduri de utilizare

  • Infuzie :  o mână mică la un litru de apă ; lăsați să se limpezeasca cinci minute. Se bea de preferință între mese.  
  • Decoct : trei linguri la un litru de apă ; se fierbe timp de trei minute.

Atenție!!!  

Aceste ceaiuri  trebuie folosite cu prudență de către subiecții depresivi, întrucît hameiul le poate agrava starea.

Digestiv 

Hameiul se folosește la tratarea anorexiei : pentru a vă crește pofta de mîncare, beți o ceașcă de infuzie înainte de fiecare masă principală.Pentru a facilita digestia, beți acest ceai după masă.

Reechilibrant nervos

Hameiul conține lupulină, un sedativ puternic ce face din el tratamentul ideal împotriva insomniei.În acest caz, se va bea o ceașcă de decoct de hamei înainte de culcare. Împotriva nervozitații, optați petru un tratament de fond cu două cești de infuzie pe zi. Nu ezitați să faceți uz și să profitați de băile sedative adiționate cu decoct concetrat de hamei.

Atenție!!!

Ar fi, totuși o problemă : hameiul este un risc afrodiziac, ceea ce înseamnă  că ați putea risca să deveniți mult prea… liniștit.

Reechilibrant hormonal  

Conținând fitoestrogeni, această plantă este recomandată pentru tratarea tulburărilor legate de menopauză, precum și  în cazurile de deficit hormonal.

Pentru uz extern:

Hameiul posedă proprietați antiseptice, conferite de rășinele amare pe care le conține. De aceea, compresele cu infuzie de hamei poate fi aplicate pe ulcerele varicoase. De asemenea, utilizați această loțiune pentru spălarea ulcerațiilor, a erupției cutanate și a rănilor superficiale (preparați-o de preferința cu plante proaspete sau proaspăt uscate).

You might also like